73. Fenicienii şi Filistenii

În Canaan, pe lângă cele 7 populaţii Tradiţionale importante din Epoca Bronzului consemnate biblic - Amoreii / Amoriţii, Canaaneii / Canaaniţii, Ferezeii / Fereziţii, Ghergheseii / Ghirgasiţii, Heteii / Hitiţii, Heveii / Heviţii şi Iebuseii / Iebusiţii - în Epoca Fierului au mai apărut 3 populaţii: Fenicienii şi Filistenii pe coasta Mediterană (urmaşii “Oamenilor Mării” / adică ai Pelasgilor) şi Evreii în interior. Cele 12 triburi iniţiale ale vechilor Evrei (din care au mai rămas 2 triburi) au înfruntat vechii autohtoni ai Canaanului, singurii neînvinşi - corespunzător Bibliei - fiind Nordicii Gherghei, adică Ghirga-şiţii / Gherghe-seii din Galileea, Ghilad şi Ghirghes / Gheşur; pe coasta Mării, vechii Evrei mereu au fost înfrânţi de Sudicii Filisteni iar cu Nordicii Fenicieni / Finici, mult prea puternici, vechii Evrei nici n-au avut curajul înfruntării. Biblia concret n-a scris despre vreo bătălie directă a Evreilor vechi cu Ghergheii din Canaan - cu care erau aliaţi Fenicienii / Finicii - ci doar a consemnat debutul înfruntărilor în “cartea lui Iosua Navi” 24:11 / Vechiul Testament, sub forma că “au început a se lupta” Evreii şi Ghergheseii, în plus afişându-se de-a lungul “Cărţii Cărţilor” înverşunata ură a vechilor Evrei faţă de Gherghei (în Canaan = Ţara Sacră stăpânii Tradiţionali nefiind Evreii, ci fiind Ghergheii).
Coasta Canaanului avea dezvoltată în partea Nordică Tradiția navigărilor în Vechea Lume de la sfârșitul Epocii Pietrei; de pildă, când s-a lansat Civilizația Egipteană cele mai bune lemne pentru realizarea ambarcațiunilor sale proveneau din codrii de cedri ai Libanului. Zona unde s-a dezvoltat Fenicia era locuită de la începutul Epocii Bronzului - adică de la începutul mileniului III î.C. - de Huriţii / Hurianii coborâţi din Caucaz. Fenicienii au trăit acolo de la sfârşitul secolului XIII î.C. (adică de la începutul Epocii Fierului), în N Canaanului existenţa lor apărând aproape în paralel cu cea a Filistenilor - care au fost pe aceeaşi coastă răsăriteană a Mării Mediterane, însă în S Canaanului - delimitarea lor fiind de către Muntele Carmel / la poalele răsăritene ale căruia era teritoriul Gherga. Muntele Carmel / “Car-mel” - o redare de fapt a lui “Car-mer” - a fost sacru pentru Canaaniţi, fapt ştiut de faraoni cu mult înainte de a ajunge vechii Evrei la el; faima sa l-a făcut pe vestitul şaman adept al reînvierilor, promotorul vegetarianismului Indian printre Europeni, matematicianul Grec Pitagora 580-500 î.C. - al cărui tată era negustor Fenician din Qart = Tur / Tyr 33,16 lat. N, 35,12 long. E, mama lui fiind autohtonă Sami din Samos / “Sa-mos” 37,45 lat. N, 26,50 long. E, Insula dominată de albul vulcan stins Kerkis / Kerketeus, ce însemna ca aparţinând Gherghiţiei, Pitagora fiind considerat un avatar Hiperboreu, afirmând despre sine că era descendent al lui Hermes / Ham, ca Gherga - să-l viziteze cu multă consideraţie. Atât Fenicienii, cât şi Filistenii, au apărut datorită atacurilor Sudiştilor asupra zonelor locuite de Gherga la sfârşitul Epocii Bronzului: atacul sclavilor Evrei plecaţi din Egipt asupra Canaanului - unde Gherga era autohton - imediat după ce Aheii (strămoşii Elenilor) din Peninsula Balcanică au atacat Troia din Anatolia, întemeiată de Gherga, unde de asemenea Gherga era autohton. Dispariţia atunci a Imperiului Hitit dintre zonele apusene Asiatice Gherga şi devastările produse de acele 2 mari invazii cvasi-sincrone au determinat întărirea cu Gherga a “Oamenilor Mării” (piraţi / corsari care provocau probleme în răsăritul Mediteran, căci și pe atunci transportul pe apă era mai ieftin decât transportul pe uscat), ajungându-se rapid la premiere din partea acelora; Fenicienii au creat biremele prin adăugarea unui al doilea rând de vâsle galerelor cu care navigau, cultura lor fiind de comerţ maritim, ei ajungând cei mai mari negustori ai Antichităţii - e de remarcat că încă din timpul Regatului Vechi al Egiptului, adică mileniul III î.C., faraonii aveau în flote corăbii lungi de peste 30 metri, cu vâslaşi şi vele, punţi şi cabine, Fenicienii continuând de fapt acea cunoaştere a navigaţiei - iar Filistenii (“Pelest” pentru vechii Egipteni, “Pelişti” în Ebraică - din care se trage denumirea Palestinienilor / urmaşi ai Pelasgilor - denumirea Palestinei, ca “Palaistine”, fiind utilizată în secolul V î.C. de Carianul Herodot, sensul “Palai-stine” aducând cu tărâmul strălucitoarelor stâne, adică “stâne poleite” sau vechi stâne ori teritorii, căci la Greci s-a fixat “palaios” ca “vechi”) constituind pe uscat rezistenţa cea mai aprigă faţă de Evreii vechi: echivalența teritorială “stan” la “Pale-stina” ca Țara celor vechi, anume a celor veniți dintre foștii Micenieni ai Peloponezului / Europa (unde cândva s-au dus Cad-moșii din Canaan) se încadra întocmai fenomenului “Întoarcerii Heraclizilor” contemporani, care au plecat de la Dunăre via Balcani în Anatolia anunțând că reveneau în vechile Ținuturi.
Profetul Khidr
De altfel, este de știut despre cea mai veche poveste Egipteană cunoscută (papirus din mileniul III î.C. - timp anterior Fenicienilor - document acum aflat la “Muzeul Ermitaj” din Sf. Peterburg / Rusia) că e “Naufragiatul”, privind aventurile supravieţuitorului după scufundarea nu în Fluviul Nil, ci în “Marea Verde” a unei nave mari, lungă de 60 metri şi lată de 20 metri, cu un echipaj format din 120 de marinari; se poate remarca denumirea orientală a misticului “Om verde” - în Vechea Lume culoarea verde fiind considerată ca a prospețimii - drept echivalentul Khidr pentru Gherga / Gheorghe (notat astfel inclusiv de Coran iar la zoroaștri, Khizr se înrudea cu Anahita / Zeița Apelor): așa cum a studiat Hugh Talan Halman de la Universitatea Centrală din Michigan / SUA, datorită accesului la Apa Vie din “Fântâna Tinereții”, Khidr / George a devenit nemuritor - mereu verde - fiind popular echivalat cu îngerul arhanghel Gavril / Gabriel, cu patriarhul Enoh dus de îngeri în Cer, cu profetul Moise, cu îngerul / prorocul Ilie, cu Sfântul Gheorghe, Xerxes în Iran / conform savantului Haq Vidyarthi 1888-1977, ș.a. (așa cum a studiat Englezul Lonworth Dames 1850-1922 el a patronat Râurile Indiei, în Asia Centrală Khizr / Khidr = “Omul verde” e considerat de înțelepții sufi ai musulmanilor ori de hinduși ca patronul marihuanei, în Asia “Mică” sărbătoarea lui Hîzîr - protectorul călătorilor - a fost dintotdeauna în 23 IV / după calendarul nou în 6 V iar Fenicienii îl venerau ca pe înțeleptul Khasis, fiind de știut, corespunzător și Evreului Noah Kramer 1897-1990 că la vechii orientali “hasisu” însemna “inteligent”).
Cu mov răspândirea Fenicienilor
Fenicienii (care niciodată nu s-au autonumit astfel, numirea lor provenind din Egipteanul pentru “roşcovani” iar prin Canaan era ştiută Țara purpurie, culoarea fiind asociată Stelei Polare, devenind semnificativă de la toga Romană până la actualii cardinali, inclusiv Chinezii numindu-şi astfel Oraşul Interzis din capitală) au locuit în ceea ce azi e Liban şi N Israelului, întreţinând relaţii mai ales cu Cipru, notându-se în alfabetul lor “KRK” - după cum a consemnat Herodot Karka în “Istorii” cu un secol înaintea dispariţiei lor - notare ce corespundea Anatolianului Ţinut al Gherghiţilor Caria: Fenicienii utilizau simboluri ale sunetelor - scrise de la dreapta la stânga - reprezentând consoane iar cititorul trebuia să adauge vocalele; alfabetul Fenician a fost adaptat în Anatolia de vechii Greci, devenind astfel strămoşul alfabetelor occidentale (e de remarcat că în vechea Greacă pentru cupru se folosea “khalkos” - ce rezona cu “ghargos” - iar purpura era “kalkhe” = “garghe”, la Perşi purpuriu fiind “arghavan”, Biblia Ebraică numind vopseaua purpurie extrasă de Fenicieni ca “argaman”). Faţă de vechii Egipteni, care utilizau sticlă opacă, Fenicienii aveau monopolul sticlei transparente, ceea ce le-a adus o mare bunăstare. Pe coasta răsăriteană Mediterană, cel mai mare oraş Fenician era Qart = Tyr / Sur (cu înţeles de “stâncă”), în N Muntelui Carmel, populat cu Ghergani / ştiuţi ca Gorgoni refugiaţi Troiani, altele fiind Beirut 33,53 lat. N, 35,30 long. E, Byblos / Gebal (adică “Munte” - unde pe papirusurile importate din Egipt se realizau scripturile ce circulau în Antichitate - de unde numele Bibliei), Sarafand / Sarepta 33,27 lat. N, 35,17 long. E, Sidon, Tripoli 34,26 lat. N, 35,51 long. E, Ugarit 35,36 lat. N, 35,46 long. E (cel mai Nordic oraş, în dreptul Ciprului), etc. Britanicul Peter Heylin - capelanul regelui Charles I Stuart - în “Cosmografia” din 1657 a scris că “Beirut inițial se numea Geris, de la Gherghe-seu, al cincilea fiu al lui Canaan: denumirea i-a derivat ca Berytus de la un idol Fenician venerat acolo; se zice că în fertila Vale vecină, Anticul Sfânt Gheorghe a omorât Dragonul” (capitala Beirut a Libanului - port la Mediterana - este în apropierea lungii Văi Beqaa / capătul Nordic al Marelui Rift Afro-Asiatic iar uciderea Dragonului = simbolul Stepei nomazilor era mesajul sedentarizării agricole ocrotită de emblematicul Cavaler Gheorghe / lichidarea Dragonului aducând chiar cu exorcizarea propriului Ego). Fenicienii credeau că proveneau din Raiul menţionat de legendele Sumeriene, numele Sur al Turului / Tyrului - Grecii vechi au schimbat “u” în “y” - fiind legat şi de Syria / Siria (după cum instrumentul cu care opera Zeus era fulgerul, în Qart = Tyre / Tur fiul celei numită de Biblie “Aşera / Astarte” din Ugarit - în Karkhedon / Cartagina ajunsă Tanit - era Baal / Bel, Zeul Tunetului, de acelaşi soi la Sumerieni ca Enlil şi la Egiptenii vechi ca Set / Seth, dezvoltat de Romani ca Saturn ori văzut apoi de creştini ca demonicul Belzebut); Fenicienii îl considerau pe părintele Zeilor ca El, numindu-l chiar aşa: “El”, tatăl lui Baal / Bel (e de ştiut că la început Evreii vechi considerau că Iehova / Dumnezeu era însurat, având-o ca soţie pe Doamna-zeu Aşera / Aşerah - Zeiţa Fertilităţii - ale cărei statuete erau răspândite în tot Canaanul). În U-Garit / Ugarit, Zeul de origine Mesopotamiană - adică din Ghienghir - Baal avea atributul de “Stăpânul Nordului”, fiind venerat ca Zeu tânăr, binefăcător şi ocrotitor al oamenilor, care a făcut rânduială în Univers. În 2016, Dr. Ralph Wilson a scris: “Numele Ghirgaș a fost legat de numele personale GRGS și bn-GRGS găsite în Ugarit ori GRGSY, GRGȘ și GRGȘM în textele Punice, ceea ce sugerează că neamul se înrudea cu Fenicienii de pe coasta Libaneză”.
În capătul Nordic / Asiatic al Marelui Rift ce e major African - în Valea Beqaa din Liban, locuită din urmă cu 9 milenii - în răsăritul aşezării Dahr el Qerqa / El Gharqa 34,05 lat. N, 36,03 long. E de pe drumul de la portul Mediteran Tripoli, KRK / Fenicienii se închinau Zeului Bel / Baal - numit Kharbe în Karduniaş / Babilonia - la Baalbek 34 lat. N, 36,12 long. E (loc ştiut ca al traiului său, în acea Vale fertilă agricol); onomastica Qerqa / Gherga din Valea Beqaa nu este întâmplătoare. Acolo exista străvechea structură trilitonă colosală - 3 blocuri aliniate, din gresie, de circa 8 sute de tone fiecare - reprezentând cel mai greu sanctuar megalitic din lume (găsit pe acel loc de Fenicieni).
Baalbek
Inginerii de acum n-au soluţii privind realizarea unor megaliţi uriaşi, existenţi pe glob din vremuri imemoriale: fizic se poate strânge o mulţime, uneori imensă, suficientă în jurul unui megalit astfel încât greutatea împărţită pe fiecare om - sau animal - din respectiva mulţime să fie “transportabilă” dar nu existau posibilităţile accesului direct la piatră al tuturor chiar prin aglomerarea până la sufocare şi nici pârghiile ori sforile / cablurile rezistente ce să facă posibilă mişcarea (asta pe lângă că roata propriu-zisă nu era cunoscută la momentul transportului); la acelea sunt de adăugat şi altele, ca distanţele mari de parcurs de la locul extracţiei pietrei până la cel al amplasării, câteodată înălţimile la care erau ridicate blocurile de piatră, etc. (istoricii “clasici” fac abstracţie de acele paradoxuri, dedicându-se sumar doar acceptării existenţei lor, nu şi explicării competente a apariţiei lor / cât de cât realistă, căci deseori au cam intrat în penibil). Nu departe, spre Mesopotamia, pe “Dealul Armean” (Qoser în Kurdă, Kîzîl Tepe în Turcă) 37,11 lat. N, 40,35 long. E - la graniţa Turciei cu Siria - a fost găsită cea mai veche reprezentare din lume a unui car, ca machetă realizată din piatră, datând de la mijlocul mileniului VI î.C.:
Ulterior în Ruman / Liban, pe platforma trilită Romanii, în timpul cărora localitatea se numea “Orașul Soarelui” = Heliopolis, au construit cel mai mare Templu din Imperiul Roman - aşadar, cel mai mare Templu al lor nu era la Roma, capitala imperială, ci acolo - închinat lui Jupiter, numit de ei Iove / ca un ecou Evreii având Iahve (complexul - inscripţionat IOMH / adică “Iove Optimus Maximus Heliopolitanus” - acum face parte din patrimoniul mondial UNESCO). Romanul Macrobiu a consemnat în “Saturnalia” 1:23 că la Baalbek preoţii Egipteni au dus statuia lui Ra din On (cea mai veche aşezare a lor - din neolitic / Epoca Pietrei - de unde începe Delta Nilului): ambele stabilimente erau înfrăţite - de altfel, purtau şi acelaşi nume, “Heliopolis” - Baalbek fiind şi declarată de Patriarhia Maronită drept prima aşezare din lume, întemeiată de Cain / primul născut al lui Adam (corespunzător Bibliei, Facerea Lumii a fost în neolitic - deci după Potopul Atlant - Vechiul Testament nemenționând Potopul Atlant / Pontic de la sfârșitul paleoliticului, ci menționând doar Potopul ploios de la sfârșitul neoliticului / Epocii Pietrei).
Inclusiv pe vremea lui Iisus mai era organizarea Chalkis / Chalcis centrată pe Valea Bekaa, între Munții AntiLiban și Liban (în vecinătatea Nordică a Galileeii, de la izvorul Râului Iordan):
Chalkis / Chalcis
La sfârşitul secolului XVIII î.C., când Peninsula Sinai / Horeb - dintre Marea Roşie şi Marea Mediterană / având înţelesul Sumerian de “Strălucirea Selenei” - nu aparţinea Egiptului hieroglifelor, prinţii Canaaniţi care stăpâneau acolo au inventat scrierea alfabetică (utilizând simboluri pentru consoane, nu pentru silabe, de exemplu litera “G” - inspirată din piciorul îndoit al gârgălăului / cocostârcului - fiind reprezentată chiar prin bumerang / târnăcop / plug), “Tăbliţele Decalogului” descoperite de Moise acolo la sfârşitul secolului XIII î.C. fiind astfel scrise; şi azi credinţa în Decalog / cele 10 porunci e împărtăşită de Evrei, creştini, musulmani, ş.a.: o dezvoltare a străvechilor “înfrânări” Yoga. Mesajele materializate prin cei care făceau textele “să vorbească” uimeau oamenii obişnuiţi, scribii fiind consideraţi deţinătorii unei mari puteri Magice (ceea ce Egiptenii vechi numeau “Cuvintele Zeilor”, Evreii vechi au repetat prin Biblie sub forma de “Cuvântul lui Dumnezeu”). Acei prinţi Canaaniţi din Sinai - urmaşii lui Sineu / fratele lui Ghergheseu - inventatorii alfabetului, au stăpânit apoi Nordul Egiptului timp de un secol, acolo fiind ştiuţi ca Hucsoşi / Hyksos (însemnând “stăpânii străini”). Ulterior - în strânse legături regionale şi cronologice - între secolele XII î.C. şi X î.C. Fenicienii au fost deosebit de activi în Mediterana; în secolul XI î.C. - spre deosebire de pictogramele existente până atunci în Asia şi Africa - scrierea Feniciană utiliza 22 de litere, inspirate din literele mai vechiului alfabet Ugaritic, fiind fonetică: exprima sunetele emise de om (sistem preluat în Anatolia de către Grecii vechi, care i-au introdus setul complet de vocale / toate alfabetele Europene actuale derivând astfel). Din 814 î.C., de când Fenicienii au întemeiat Karkhedon / Cartagina prin Elisa (sora regelui Pygmalion din Tyr / Tir, poreclită “Dido” = “Rătăcitoarea”, măritată - conform istoricului Appian din Alexandria - cu Carchedon / Karke-don) au controlat comerţul N African / rutele de comerţ Trans-Sahariane, Insulele Malta, Sicilia, Sardinia, Corsica şi s-au dus spre V - în Baleare, Peninsula Iberică, pe teritoriul actual Francez, prezenţa lor navală fiind până în Arhipelagul Britanic, Canare şi coasta Atlantică a Africii: de exemplu și azi pot fi văzute ruine Feniciene pe micuța Insulă Karga 35,27 lat. N, 24,11 long. E de lângă coasta Nordică a Cretei; despre întemeierea Cartaginei = Carchedon e de știut că istoricul Sicilian Philistus 432-356 î.C. a anunțat-o ca făcută de către Carchedon înaintea Războiului Troian. Karkhedon / Cartagina - “giuvaerul” Mediteranei, al cărei patron era Gargarul Hercule / de sorginte Caucaziană - clar întemeiată înainte ca Roma să fi existat drept capitală, a fost distrusă, inclusiv cu biblioteca ei având jumătate de milion de documente, de Romani în 146 î.C. (odată cu Kerkuan / Karkawan din vecinătatea sa, acum parte a patrimoniului mondial UNESCO); Fenicienii îl aveau în fruntea Panteonului lor pe Hercule căruia îi ziceau Mel-Gart / Melqart iar vechii Greci au apreciat că acela era fiul Zeiței Afrodita / “Afro-dita” (de la marginea Cariei dinspre Frigia / Afriki): după cum a observat și Mark Cartwright în 2016, MelGart / Melqart era venerat de Fenicieni din Qart / Tyre - via Cartagina - până în Gades / Cadiz.
Regele David în Ierusalim
Primul Templu al Evreilor vechi - și unicul - a fost pe înălţimea Moria ca o copie a celui ridicat de Canaaniţi cu un mileniu mai devreme tot acolo, în Ierusalim, pentru cinstirea înţeleptului Sumerian Ninurta din Girsu 31,37 lat. N, 46,09 long. E / azi Tell Telloh, în Irak (distrus de Evreii invadatori: e de știut că acel străvechi lăcaș sfânt - de pe Muntele Templului din Ierusalim - aparținea Ghergheseului Melchisedec / regele care l-a acceptat în Canaan pe Avram = strămoșul Arabilor și al Evreilor); spre deosebire de autohtonii Canaanului - care aveau Temple în fiecare oraș din Canaan - vechii Evrei au avut doar Templul din Ierusalim (iar acel singur Templu nu era deloc mai grozav în comparație cu celelalte Temple din Canaan, contând cel mai mult desigur doar pentru Evrei, căci era al lor). Mişna din secolul II - o compilaţie a Tradiţiilor - numea locul respectiv din Ierusalim (fosta locație a Templului Sumerian) ca “Mormântul Abisului”. Refacerea străvechiului Templu păgân, însă destinat uzului Evreilor, ca să aibă un adăpost solid pentru chivot (căci până atunci ei în cel mai bun caz se rugau în corturi şi erau peste 2 secole de când au părăsit Egiptul cu măreţele Temple din piatră ale Egiptenilor), a fost ideea prinţesei Ghirghese / Gheşure Maaca - soţia fostului cioban / păstor David - fiind terminat în timpul domniei regelui Solomon, fiul regelui David. “Cartea întâi a cronicilor” 14:1 a consemnat că Fenicianul Hiram i-a trimis meșteri lui David, pentru construirea reședinței: așa a apărut “palatul lui David” (construcție numai din lemn de cedru - corespunzător capitolului 7 din “cartea a treia a regilor” - deci superioară obișnuitei pânze a cortului Evreiesc). Este de remarcat că înţeleptul rege Solomon al Evreilor n-a luptat cu puternicii săi vecini, având de aceea avantaje, inclusiv economice (mai ales prin investiţii Feniciene în Israel, la schimb cu ţesăturile confecţionate de vechile Evreice, cum ar fi pânzeturile pentru corăbiile Fenicienilor): palatul regal al Evreilor vechi în Ierusalim, care popular trăiau în corturi sau bordeie decât în construcții din lemn ori din cărămizi / piatră, a fost făcut cu meşteri Fenicieni din Tyr / Tir, trimişi de regele Hiram al Fenicienilor / cu care era cuscru regele David, căci regele Hiram din Qart a fost chiar socrul regelui Solomon, după cum au scris istorici Antici ca Theophilos și Laetus iar apoi Templul lui Solomon - primul lăcaş cultic construit al Evreilor vechi - unde a fost depozitat chivotul legământului (litieră cultuală / cufărul Evreilor vechi ce conţinea Tăbliţele cu poruncile utilizate de Moise, realizat la scară după Magica arcă biblică, având relicve sacre purtate de preoţii Egipteni vechi în procesiunile religioase), a fost conceput şi ridicat în Ierusalim de către artizani Fenicieni în 960 î.C., orientat N-S, conform Tradiţiei constructorilor Fenicieni de a face Temple, însă a fost devastat curând de faraonul Şişac, care a luat toate artefactele de acolo, inclusiv chivotul legământului cu cele 2 Tăbliţe având înscrise cele 10 porunci, după cum a notat acela pe Poarta Bubastis din Karnak / Egipt dar şi Biblia în 2 Cronici / “Paralipomena” 12:9, statul Evreilor vechi după aceea împărţindu-se, Templul Evreilor din Ierusalim / Iudeea fiind distrus de împăratul Ghargheu / Chaldeu Nabucodonosor în 586 î.C. Faraonul din secolul X î.C. urma politica de stat Egipteană, a protejării artefactelor de jefuitori (exact în acel timp, pentru ferirea de hoţi, fiind de pildă grupate şi zeci de mumii faraonice - scoase din morminte - într-o ascunzătoare dintre Valea Regilor şi Teba); în sprijinul ştiinţei, Biblia - prin mărturiile sale istorice - constituie câteodată una dintre resursele importante de documentare / concret probate şi de alte evidenţe / dovezi, la fel ajungând autorii în vechea Greacă, de exemplu ca Homer (astfel Dr. Heinrich Schliemann - luându-i în serios informaţiile - descoperind Troia la Hisarlîk, în locul precizat din 1822 de către geologul Scoțian Charles MacLaren), ca Platon care a scris despre Atlantida, ş.a. După cum au observat specialiştii - între care Dr. Teodor Gheorghiu din Timişoara - Hiram îndeosebi a utilizat tehnică Hitită de construcţie (singurul Templu al Evreilor vechi fiind cubic - în manieră tipic orientală, aşa cum s-au regăsit în Asia la Perşi Cubul lui Zoroastru, la Arabi Sanctuarul Ka’ba, ş.a. - Hiram, mare constructor, fiind considerat “părintele” masonilor din lume, iniţialele îndemânări ale oamenilor pentru ornamentarea grădinilor ori proiectarea labirinturilor datorându-se fascinaţiei faţă de artificiul geometric / în urmă cu 3 milenii, Canaanul era mult mai verde decât acum); spre deosebire însă de cele 2 coloane ale vechiului Templu dedicat lui Hercule în Qart / Tyre - una de aur și una de smarald, văzute de Carianul Herodot 2:44 când a vizitat Fenicienii, Templul acolo datând, așa cum a aflat savantul Antic, de la începutul mileniului III î.C. / deci dinaintea ivirii Fenicienilor - Templul din Ierusalim avea în pridvor 2 stâlpi gemeni de aramă / bronz (3 Regi 7:15): intrarea în Templul vechilor Evrei era mai puțin fastuoasă (locașul, pe lângă prima sa destinație în scop religios, funcționa și ca bancă - unde se tranzacționau valorile curente - respectiv, prin faptul că era realizat din piatră și păzit permanent, ca spațiu de depozitare a lucrurilor celor mai prețioase / de tezaur, apreciat ca atare foarte mult de către vechii Evrei de la corturi sau colibe). Timp de un mileniu - între secolul X î.C. și I - vechii Evrei au avut Templu în Ierusalim: întâi - pentru aproape 4 secole - a fost cel realizat de Fenicieni iar după distrugerea aceluia - pentru circa 6 secole - a fost cel realizat de Perși (concret, Templul din Ierusalim - singurul utilizat de vechii Evrei - nu s-a evidențiat cu ceva printre multele Temple ale Canaanului / utilizate de băștinași). Biserica Ortodoxă “Bet Giorgi” - adică Sfântul Gheorghe - din Roha, azi Lalibela 12,01 lat. N, 39,02 long. E / Etiopia la momentul sculptării ei integrale într-un bloc de stâncă (ca urmare a viziunii regelui Gebre 1181-1221) a fost considerată “a opta minune a lumii”:
“Cartea slavei regilor Etiopiei” / “Kebra Nagast” scrisă în 1225 conform socotelii Dr. Munro Hay, de localnicul episcop ortodox Gîyorgîs / născut în localitatea Saglă din aceeaşi regiune cu Roha / Lalibela, cunoscut ca “părintele Gregorie” şi ilustrată de călugărul Veneţian Francisco di Branca-Leone, ştiut simplu ca “Frâncul” - realizată de ei la comanda regelui Gebre al Etiopiei - a cuprins vechi mărturii despre ajungerea chivotului legământului în secolul X î.C. din Ierusalim / Israel, via Insula Egipteană Elefantina pe Insula Tana Kirkos / Qirqos 11,51 lat. N, 37,29 long. E din Etiopia, în orașul Etiopian Axum 14,07 lat. N, 38,44 long. E, adus de Menelik, instaurat rege al Etiopienilor (vasal faraonului Şişac): acela ar fi fost fiul regelui Solomon al Evreilor cu misterioasa regină din Saba / Şeba, foarte deşteaptă, foarte frumoasă şi foarte bogată (de fapt ea - numită Makeda de Tradiţia Etiopiană / “Mak-Ida” = “Marea Ida” - era celebra Cumeană Sibila / Gherghiţia, după cum au demonstrat cercetătorii din întreaga lume, printre care de pildă încă din Antichitate Carianul Pausania care a scris despre prezicătoarea Sabbe din Canaan ca fiind Gherghita Sibila, apoi bizantinii Georgias “Monachos” / respectiv Gheorghe “Călugărul” 842-887, Georgios “Cedrenos”, ş.a.); în mimetismul Evreiesc - care îşi apropia ceea ce era faimos în timp - Vechiul Testament a scris despre întâlnirea dintre regele Solomon şi ea (de pildă în “Cartea a doua a cronicilor” 9) iar Coranul în sura 27 a consemnat că ea a fost invitată de Suleiman / Solomon, mulţi credincioşi bănuindu-i însă originea Sudică ca a Evreilor sau Arabilor şi căutând-o fără succes ca atare prin Etiopia sau Yemen. Apariția Sibilei / Si-Bilei (Sfintei lui Baal) în viața regelui Solomon - a cărui mamă a fost Hitită / Anatoliană - s-a datorat atracției lui față de păgânism, așa cum s-a și manifestat public spre sfârșitul domniei sale: era și influența fiicei regelui Hiram al Fenicienilor, cea care i-a fost soție influentă, prin intermediul său el reușind împlinirea dorinței tatălui - regele David - anume, ridicarea primului Templu din Ierusalim (tipic Evreilor pe care îi conducea fiind însă altceva, anume sinagogile = locașurile cultului mozaic); de altfel, în legătură cu dragostea pentru Ida = Marea Mamă, vocabularul Românesc are consacrat termenul de “idilă”. Concret, Evreii vechi n-au avut niciodată Temple, ci doar Templul din Ierusalim, ce - conform capitolului 6 din “Cartea 3 a regilor” - a fost “Casa Domnului” pentru găzduirea chivotului legământului iar nu o mare sinagogă (Zidul Plângerii, acum considerat de Evrei ca peretele Vestic al aceluia, făcut cu vechile pietre, a fost parte a Templului închinat lui Zeus / Jupiter de către Romani pe acea locaţie în anul 132: distrugerea Templului din Ierusalim - întâi a celui ridicat cu ajutorul Fenicienilor, de către Chaldeii / Gargheii cârmuiți de împăratul Nabucodonosor, apoi a celui ridicat cu ajutorul Perșilor, distrus de către Romanii din legiunea Macedonica cârmuiți de împăratul Titus - a fost dovada mâniei lui Dumnezeu, neobosit prezisă de profeţi; rămăşiţele Templului din Ierusalim au fost incluse în Domul Stâncii / Moscheea Domnului - în prezent al treilea loc Sfânt pentru musulmani după Mecca şi Medina - fiind locul presupus al Mirajului, adică al urcării la cer a profetului Mahomed, cu ajutorul îngerului Gabriel / Gavriil, piatra de temelie numindu-se Sakra).
Cea mai importantă realizare a Fenicienilor a fost Karke-donos / Karchedonos: numele în Greacă al Cartaginei în N Africii, ca oraş nou cârmuit de prinţesa Feniciană Dido - acolo era vechi Ținut al Amazoanelor - aflat în E Lacului Tunis / azi suburbie a capitalei Tunisiei (vechiul oraş Utica 37,03 lat. N, 10,03 long. E din apropiere, înfiinţat de Huram / Hiram din Qart = Tyr / Tir, a fost prima colonie Feniciană din Africa). Ca exemplu, conform şi arheologului biblic Benjamin Maisler 1906-1995, între Fenicienii care au înfiinţat Cartagina - datorită şi faptului că în secolul IX î.C. efemera putere Asiriană a cerut Feniciei un tribut prea mare - au fost frecvente numele personale Gherga, inclusiv sub reverberaţia Ugarită GRGŞ (însemnând de la sfârşitul mileniului III î.C. credinţa în lumină, ce era răspândită de Sumerieni): Grgshy, Grgsh, Grgshm, ş.a.
Potcoavă GRGS în Tir
Anticul istoric Herodot din Halicarnas / Caria - Ţinutul Anatolian al Gherghiţilor / Gherganilor - a scris că Fenicienii la sfârşitul secolului VII î.C. în 3 ani au înconjurat Africa, într-o expediţie finanţată de fiul faraonului Psametik I, care a iniţiat săparea Canalului Suez dintre Marea Mediterană şi Marea Roşie (urmând o idee dinaintea Războiului Troian, a faraonului Sesostris); Steaua Polară - din Carul Mic - era principala lor referinţă la navigaţie şi de aceea era ştiută ca Steaua Feniciană (cu milenii înainte, astronomul Garga din Bazinul Ghaggar / N Indiei deja a indicat-o drept principală, Steaua Polară fiind de referinţă încă din timpul primei Civilizaţii post-diluviene independente din lume). Carianul Herodot a vizitat cetatea Qart = Tyr / Tir şi a aflat că Templul ce domina acolo (cel mai vechi) era închinat legendarului Hercule - din neamul Gargarilor - localitatea lansându-se prin comercializarea purpurei produsă de scoicile aflate în zonă, colorant ce valora echivalentul greutăţii în aur; ca fapt divers: prin cercetări recente, s-a demonstrat că sportivii echipaţi în roşu înving mai des. Istoricul Constantin Daniel din România a scris în cartea despre “Civilizația feniciană” din 1979: “Scoicile de murex au fost aflate în mare abundență și pe coastele Africii de Nord; așa la Gherba / Kerkinitis s-au aflat grămezi de scoici sparte spre a se extrage pulpa din ele, ca și lângă Kerkuan, unde în jurul portului au fost bazine mari săpate în stâncă unde carnea acelor scoici era lăsată să putrezească. Desigur, producția de purpură era unul din izvoarele bogățiilor localnicilor, căci purpura se vindea foarte scump; dar ea se trimitea la Cartagina unde aveau loc operațiile de vopsire propriu-zise”.
Sarcofage de pe coasta Feniciană a Canaanului, secolul V î.C.
Cultura Fenicienilor din Canaan s-a încheiat odată cu includerea în Imperiul lui Alexandru “cel Mare” - al Makedonilor - în anul 332 î.C (care într-un asediu de 7 luni a construit un dig pe care şi-a transportat ucigătoarele maşini de război ca să le amplaseze sub ziduri şi astfel a putut cuceri oraşul Qart = Tyr / Tir - ultima localitate Feniciană independentă din Asia - a cărei apărare a fost pregătită de generalul Rodian Memnon 380-333 î.C., soţul fostei iubite a împăratului Macedonean). Deosebirile dintre Fenicienii Asiatici / de pe coasta Est Mediterană și Fenicienii Africani / de pe coasta Sud Mediterană au fost ca deosebirile dintre Grecii Asiatici / Anatolieni și Elenii Europeni / Balcanici: întâi s-au manifestat Asiaticii, apoi ceilalți au continuat ceea ce au început Asiaticii.
Muntele Carmel
Filistenii au locuit la S de Muntele Carmel, în ceea ce azi e Fâşia Gaza, întreţinând relaţii mai ales cu populaţia Hamită a Cretei (la fel ca Fenicienii ori ca Evreii, nici Filistenii n-au fost nativi în Canaan); Biblia în “Facerea” 10 i-a indicat pe Filisteni ca verii Ghergheseilor și le-a asociat sorgintea cu arealul Caftor, însemnând Mediterana Estică (între Egipt - zis Keftiu - și Anatolia, cuprinzând Creta și Cipru); urmașii Arabizați ai Filistenilor se numesc azi Palestinieni. În 1920, William Albright, vicepreşedintele “Societăţii Orientale Palestiniene” din Ierusalim, scria: “Cuvântul ‘Egiptean’ pentru ei nu era decât un adjectiv, ca ‘inamici’ (aşa cum Troglodiţi, arcaşi, etc. însemnau oponenţi). Privind combinaţia Pelasgo-Palestiniană: este improbabil ca o aşa de importantă populaţie ca Filistenii să nu fi lăsat urme în regiunea Egeeii. Pelasgii erau numeroşi în Epir, ‘Odiseea’ i-a menţionat în Creta iar istorici timpurii - ca Hecateu şi Herodot - i-au indicat în tot spaţiul dinaintea imigrării Elenilor. Acestea sunt corecte. Denumirea de Pelest e indiscutabil provenită din Asirianul Pilistu. Numele ‘Oamenilor Mării’ au - aproape toate - terminaţia ‘ş’; astfel, Asirienii aveau pentru Kşkş denumiri de genul Kaşki, Qaşga, Gaşga iar Krkş a fost confirmat pentru Kirkesion, Gherghesa, Ghirgaşiţi, etc. Fixând acea terminaţie, a rezultat Pelaştiş; finalul însă era greu de distins, aşa că Grecii - pentru care ‘ş’ era incompatibil - îl pronunţau Pelasg-oi. Gherghiţii Teucri - care apăreau în Troia, Misia, Milet, Cipru, etc. - sunt poate aceiaşi cu Krkş şi Ghirgaşiţii (în acest context, trebuie observat că limbile Anatoliene practicau schimbul K-G); mai mult, deoarece Grecii n-aveau ‘ş’, l-au înlocuit cu ‘t’ / în pronunţie ‘si’, inclusiv T-K-R ajungând să fie citit Siker sau Sikel. În acest caz, în Dor erau Sicilieni, indiscutabil Indo-Europeni, conform inscripţiilor descoperite. Coroborat cu relatările Romane - ca ale lui Tucidide / elevul lui Gorgias dar şi a altora - rezultă că ei au ajuns în Sicilia cu 3 secole înaintea Grecilor, adică în secolul XI î.C. (datare doar aproximativă, căci sigur au fost Sicilieni pe coasta Egiptului la începutul secolului XII î.C., când a fost notată prima lor apariţie). Toate popoarele Mediteranei erau aşa obişnuite cu navigarea încât acele migraţii erau sprijinite atât de pe mare, cât şi de pe uscat; e foarte interesantă stabilirea prezenţei Sicilienilor în Palestina secolului XII î.C.” Se poate observa că Gherghiţii menţionaţi ca existenţi în Misia erau consideraţi Misiani / mesiani - adică trimişii mesianici ai divinităţii pe pământ - de la ei practicându-se denumirea de “mysoi” pentru fag, căci ei trăiau în marii codrii de fag ce existau pe atunci acolo (era limita lor de răspândire), ajungându-se astfel la denumirea regiunii Misia în V Anatoliei şi ulterior a Moesiei în N Balcanilor; de la cei prezenţi în ritualurile din Misia şi Moesia, care după sacrificarea animalelor fripte cu lemn de fag îşi împărţeau bucatele la ospăţ, în Română a rămas denumirea de “meseni”, petrecând mai ales în biotipurile ştiute drept “făgete”: vechii Români utilizau “corcălău” pentru fagul mare, “crâncor” - la aceiaşi vechi Români, ca o posibilă derivaţie din misian / adică fagul înalt - fiind folosit pentru omul înalt, în Anatolia pentru carpen (fag legat onomastic de Carpați) încă folosindu-se termenul “ghiurghen”. Filistenii s-au luptat atât cu Egiptenii vechi, cât şi cu Evreii vechi, fiind des menţionaţi de Biblie. Întâi la Dor - Doros în Greacă, denumit aşa după Doriani, azi Al-Tantura 32,30 lat. N, 34,55 long. E - imediat în S Muntelui Carmel, foştii Troiani / numiţi Sikil, între care exista Gherga (comercianţi extrem de buni, de la care ulterior Evreii au ajuns să-şi cheme banii Şekeli - cu diviziunea Ghera - ce nu înfăţişau însă figurile emitenţilor deoarece nu-şi făceau “chip cioplit” fiindcă urmau obiceiul African de a nu portretiza, înaintea apariţiei monedelor plăţile făcându-se cu aur cântărit în greutăţi standardizate), au avut capitala Regatului, în amploare mai ales între mijlocul secolului XII î.C. şi mijlocul secolului XI î.C., conform relatării preotului Egiptean Wenamun aflat în vizită pe acolo când cârmuia Teucrianul / Troianul Bender, studiat printre alţii şi de către S Africanul Nicolas Vermeulen (cetatea - unde exista practica Ghergană de sorginte şamanică şi Templul lui Apollo Gergithios - a fost apoi cucerită de Evreii vechi cârmuiți de David, profitând de un cutremur ce i-a distrus zidurile); locul are în prezent cea mai bună plajă a Israelului.
Dor
Arheologul Francez Adolphe Reinach 1887-1914, care a studiat Discul Minoan din Phaistos / Creta imediat după ce a fost descoperit, a afirmat în corelație cu “Oamenii Mării” ulteriori, atestați la începutul Epocii Fierului în răsăritul Mediteran de către Egipteni, că “artefactul din Epoca Bronzului reda din Misteriile Koribanților / Corăbierilor în fruntea cărora era neamul Kyrba, nume cu regăsire în Caria: Cultul Coribant era același cu cel al Cybelei practicat pe Muntele Sacru Ida de lângă Troia (care avea unul dintre avanposturile sale puternice în Phaistos / Creta); de altfel, grafica în spirală a Discului Minoan e tipic Nordică, existând în spațiul Egeeii inclusiv în Tesaliana localitate Phayttos / Zarko (iar în Creta dubletul Zakro - unde se afla un palat Minoan și unde Sir Fliders Petrie a localizat ‘Oamenii Mării’ Teucriani - confirmând fără dubiu aceasta). Iar între ‘Oamenii Mării’, Egiptenii au consemnat că erau cei notați ‘Tchakara’ / ‘Zakara’, grafic reprezentați - coafuri, veșminte, arme, etc. - similar cu Korybanții / Coribanții (arheologul Clermont-Ganneau i-a echivalat cu populația de Dakkarenoi de la Petra); nu văd vreun motiv lingvistic care să împiedice apropierea Tchakara de Teukri (de altfel, în secolul VII î.C. poetul Kallinos din Efes a și semnalat legătura Cretanilor cu Teukri): între Troianii Teukri se aflau ceea ce vechile surse Grecești au consemnat ca Gergithai, menționați cu notarea Karkișa de către Egipteni, în vremea faraonului Ramses II. Istoricul Herodot a semnalat că Gergithai în Troia erau urmașii Teukrilor - acolo locuri ca Gergis și Gergithion le-a conservat numele - iar geograful Strabon a semnalat Gherghiți în Milet și Kyme / Cume; în Războiul Troian, războinicul Ahile l-a ucis pe regele Lelegilor, care era fratele lui Teukros. Retorul Athenaeus din Naucratis - de pe Nil - i-a indicat pe Gerginoi ca întemeietorii Gergithion și Kyme, semnalându-i inclusiv în Cipru; Gherghiții au domnit alternativ cu Teukri în Cilicana Olbia, ei făcând parte din aceeași familie regală cu prinții Troiei Paris și Enea. Un document Egiptean din secolul XI î.C. a consemnat prezența Tchakara în portul Dor de lângă Muntele Carmel (în Caria exista Golful Syme / Doris, unde erau Doriani); la fel ca Teukrii asociați în Troia cu Gherghiții și în Cipru cu Gherghinii, s-au regăsit Tchakara asociați în Palestina cu Ghergheseii / Ghergașiții: în interior - în jurul Petrei - ei erau Dakkarenoi (nu e de neglijat nici Regatul cu capitala Carche-miș, pe Eufrat). Tradiția Evreiască și Tradiția Grecească au corespuns: la Dor, Tchakara se aflau în contact cu Filistenii (Phelethi / Cherethi), care se întindeau spre Sud. Anterior (în secolul XIV î.C.) documentele de la Amarna / Egipt au nominalizat dinaștii Mitani Tarku - Caucazieni descendenți ‘Sa.Gaz’ / ‘Sa.Gas’ în Siria, existenți inclusiv în Anatolia - și pe Hitiții Khati aliați cu Girgașa; iar paralela dintre Huriani - notați inclusiv Chari - și Cariani nu e de ignorat, căci Carianii au fost extraordinar de puternici atât în Epoca Bronzului (Mitanii / Hurianii manifestându-se după perioada prinților Hyksoși), cât și în Epoca Fierului, atestați ca mari războinici, inclusiv inovatori în arta militară: ar fi de remarcat (în mod rezonabil) legăturile mai strânse ale Filistenilor cu Cretanii iar a Teukrilor / Tchakara = Zakara - Gherghi / Dardani - și cu Ciprioții”. Arheologul Irlandez Stewart Macalister 1870-1950 în cartea “Istoria și Civilizația Filistenilor” a scris: “Pe lista din papirusul Egiptologului Rus Vladimir Golenișev apar agresorii Nordici ai faraonilor, însă dintre Anatolieni lipsește notarea explicită a Carianilor - renumiți luptători ai Vechii Lumi, menționați inclusiv biblic în gărzile regale ale Evreilor - dar ca invadatorii Egiptului apar aliații din Liga Zakara-Filistină, care nu era doar Cretană; în vremea geografului Strabon XIV 2:17 conexiunea dintre Caria și Creta era considerată Tradițională - fapt deja afirmat anterior de istoricul Herodot - anume că flota Cretei Minoice era asigurată de navigatorii Cariei. Egiptenii au înfățișat Filistenii având pe coifuri creste exact ca acelea caracteristice Carianilor iar în Canaan au fost atestate biblic mai multe așezări Chiriat, a căror sorginte nu era Ebraică. Cronicarul Ștefan din Bizanț a scris despre Dakkarenoii din Petra, care puteau fi Zakkara din lista Egipteană; aliații care au atacat Egiptul după Războiul Troian nu au fost Semiți iar principalele grupări au fost alcătuite din Filistenii Cretei împreună cu Carianii Anatoliei. Colonia Dor a fost populată de Zakkara: conform preotului Egiptean Wenamun - de la sfârșitul secolului XII î.C. - în fruntea comerțului de acolo era Zakar-Baal, prinț din Byblos (ceea ce înseamnă și că Zakkara din Dor - ce foarte bine în transcriere Egipteană puteau fi Tehakara, etc. - aveau legături puternice cu Fenicienii cetății Byblos, din N Carmel); după cum reiese documentar, în raporturile cu Egiptenii - care nu știau limba celor cu care aveau afaceri - prințul din Dor era educat, le știa și limba, având mereu inițiativele (el făcea parte dinastic - prin bunic - dintre cei care au luptat în Războiul Troian). Biblia nu a pomenit efectiv de Zakkara, însă a arătat că în Canaan înaintea Fenicienilor, Filistenilor ori Evreilor erau stăpâni Ghergheseii, ș.a.; din reprezentările plastice reiese că acei Zakara nu aveau bărbi și nici nu practicau circumcizia, după cum a consemnat inclusiv istoricul Antic Herodot 2:104, care a scris despre relațiile celor de pe coasta Canaanită cu vechii Greci. De altfel, curând după Războiul Troian - tocmai odată cu mișcările ‘Oamenilor Mării’ - a apărut alfabetul Grecesc, inspirat de așa-zisul alfabet Fenician: cel mai vechi specimen a fost găsit în Cipru”. (Se poate observa că la vecinii Semiți s-au fixat pentru “bărbați” în vocabularul Ebraic termenul “zachar” iar în vocabularul Arab termenul “dakara”: orice asemănare cu “Oamenii Mării” Zakkara veniți din Caria în Canaan sau cu strămoșii Dakkarenoi ai Iordanienilor de la Petra parcă n-ar fi întâmplătoare). Oraşele principale de coastă ale Filistenilor (judicios proiectate, înconjurate de ziduri, cu palate şi locuinţe solide, având canalizare stradală) de la N la S au fost Ecron 31,46 lat. N, 34,50 long. E, Aşdod 31,48 lat. N, 34,39 long. E / ce le-a ajuns ulterior capitală, oraşul la început fiind locuit de “Uriaşi”, respectiv “Gealaţi”, Gat 31,37 lat. N, 34,47 long. E, portul Ascalon / Aşkelon 31,40 lat. N, 34,34 long. E al aşezării Bet Gherga / Beth Gerga şi Gaza 31,31 lat. N, 34,27 long. E - numită de ei Minoah în memoria Minoicii Crete de unde au ajuns acolo - toate cârmuite de câte un grup de seniori; împreună, ele formau o unitate socială, economică şi militară bine închegată (în secolul V î.C., istoricul Xanthos din Sardis 38,29 lat. N, 28,02 long. E / Lidia afirma că Filistenii erau inclusiv colonişti din V Anatoliei). Filistenii practicau un comerţ înfloritor cu vin şi ulei de măsline - măslinul s-a răspândit în lume începând cu neoliticul Siriei, uleiul de măsline fiind de importanță economică universală ca a petrolului acum, de unde puterea cultivatorilor - mâncau porc şi nu practicau circumcizia (după cum a studiat şi istoricul Francez Adolphe Lods 1867-1948); muzica la liră era apreciată, aveau războaie de ţesut şi simţ estetic deosebit prin bijuteriile de argint delicate pe care le apreciau, argintul - Antic denumit “aur alb” - pe atunci fiind chiar mai preţios decât aurul. Deţineau controlul mijloacelor de producţie din metale - precum între uneltele agricole secerile şi plugurile iar între arme săbiile şi suliţele - vechii Evrei pe atunci fiind în neolitic, la nivelul praştiei şi pietrelor (de pildă, după cum relata “prima carte a regilor” 13:19 sau în Iosua 5:2 e scris “În vremea aceea a zis Domnul către Iosua: Fă-ţi cuţite tăioase de cremene şi taie împrejur pe fiii lui Israel”); victoria efemeră a lui David din Betleem / Beth Leem - în vremea sa cel mai bun produs cu putinţă al Evreilor vechi - asupra Filisteanului Goliat din Gat a reprezentat biruinţa unor dezvantajaţi asupra unor lăudăroşi, Evreii vechi fiind sistematic înfrânţi în bătălii de către Filisteni, până când societatea distinctă a lor s-a sfârşit datorită invaziei condusă de Ghargheul / Chaldeul împărat Nabucodonosor, care şi-a luat dintre Filisteni numeroşi ostatici, deportând în Babilon şi vechi Evrei / căci pe atunci deportările în masă erau un instrument puternic de dominare, dezmembrarea comunităţilor fiind menită să le distrugă rezistenţa (de altfel, Biblia scrie în “a doua carte a regilor” 21:19 că Filisteanul Goliat de 2,92 metri înălţime a fost doborât cu praştia de Evreul Elhanan, unul dintre ostaşii lui David: Filistenii aveau Uriaşi de talia lui Goliat, care - datorită suprapunerilor “L” peste “R” şi “T” peste “G” - poate fi citit Mediteran ca Goriag / un nume apropiat consonantic de Gherga). Oraşul Gat / cel mai răsăritean al Filistenilor, unde ciobanul David a fost găzduit când fugea de regele Saul - era locuit din mileniul V î.C. - şi a fost Gut (denumirea având-o de la foştii Guţi care dominau cândva Orientul Mijlociu), locuitorii săi fiind ştiuţi ca Ghiţi / Gatei; e de observat că în 8 scrisori din secolul XIV î.C. ale Ghitului / Gateului Şuar-datu / însemnând “Darul Soarelui”, cârmuitorul oraşului - păstrate în arhiva faraonică de la Amarna / Egipt - numele Gat era scris Qiltu / Ghirgu. O prezenţă Gută apropiată de Gat era şi aşezarea Ghitaim, menţionată de Vechiul Testament de pildă în “cartea a doua a regilor” 4:3 (ceea ce se adaugă Anticei Grădini Gheţimani din Ierusalim, altă toponimie Gută / Ghetă): în Asia Centrală, Guţii au fost strămoşii Marilor Geţi, anteriori existenţei Evreilor (de altfel, e de observat că în Banatul Timişan există localitatea Gad 45,28 lat. N, 20,59 long. E din comuna Ghilad - locuit din Epoca Bronzului - lângă Pădurea Macedonia). După răpunerea Uriaşului Goliat, Filistenii i-au propus lui David - strănepot al Moabitei Rut, care n-a fost Evreică, el de altfel stând deoparte la înfruntarea decisivă cu Găliganul Goliat - pentru ca să devină regele Evreilor vechi să nu participe cu partea din oastea comandată de el în bătălia de la Ghelboa / Gherbu din S Galileeii, aşa că David a trădat prin lipsa de la acea înfruntare iar Filistenii l-au ucis pe socrul său Saul şi pe fiii aceluia; după ce David a ajuns regele Evreilor vechi şi i-a murit soţia Micol - fiica lui Saul - pentru ca să-şi consolideze alianţa şi cu puternicul Regat vecin din N, al Gherghe-seilor, s-a cununat cu prinţesa Ghirghesă / Gheşurită Maaca.