79. Demonicii Ghirga

Ghirgaşiţii: între Canaaniţi şi apostoli
“Spiritul demonic Ghirga-şit” a fost studiat de fundamentaliştii iudeo-creştini, ca de exemplu teologul American Shamah Elim prezentând în 2004: “Cel mai puternic tip demonic este cel al Ghirga-şiţilor, dintre cele 7 ‘varietăţi’ de spirite demoniace corespunzând fostelor 7 populaţii istorice autohtone din Canaan, adică Ghirga-şiţi, Amoriţi, Canaaniţi, Fereziţi, Hitiţi, Heviţi şi Iebusiţi. Este important de ştiut cum acţionează aceste spirite, pentru a recunoaşte ‘infecţia’; aceste spirite sunt reale şi efectele lor sunt devastatoare, aşa că trebuie înţeles modul lor de operare. Prin Ghirga-şiţi se înţelegeau locuitorii plămădind argila, adică aceia având locuinţele pe pământ, din pământ / chirpici; acest tip de spirit promovează accentul pe lucrurile pământeşti temporare, dispreţuindu-le pe cele spirituale eterne, ‘Corinteni’ 4:18 revelând o trăsătură interesantă a spiritului Ghirga-şiţilor: ‘Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice’. Persoanele infectate cu spiritul Ghirga-şit tind  se dedice doar lucrurilor vizibile, versiunea Greacă a verbului ‘a vedea’ din versetul tocmai citat însemnând ‘a discerne mental’ / ‘a stabili gândurile’ privind un aspect considerat. Ghirga-şiţii sunt foarte analitici, bazându-şi deciziile cu privire la avantajele şi dezavantajele pe care minţile lor sunt capabile să le perceapă; de exemplu, atunci când au de ales între 2 slujbe, ei consideră toate aspectele: salariul, distanţa de casă, oportunităţile de promovare, programul de lucru, etc.: când un credincios permite spiritului Ghirga-şit să se înrădăcineze, rareori va considera dacă Dumnezeu îl vrea sau nu pentru acea slujbă. Dumnezeu întotdeauna are un plan mare: s-ar putea să aveţi slujbe mai puţin atrăgătoare, deoarece El poate vrea ca să influenţaţi vieţile unor oameni la acel loc de muncă. Dumnezeu ar putea avertiza că Satana încearcă  vă atragă la alte posturi şi astfel să vă îndepărteze de la chemarea creştină (putând să fiţi ademeniţi într-o slujbă ce arată bine la început, însă care apoi vă mănâncă de vii). Credincioşii care nu sunt Ghirga-şiţi se concentrează pe ce vrea Domnul pentru vieţile lor; ei când se roagă, întreabă Domnul ce slujbă să ia - căci e după voia Sa - Dumnezeu putând răspunde ca să ia o slujbă plătită puţin, una cu salariu mare sau nimic! Credincioşii care nu sunt Ghirga-şiţi se concentrează pe lucruri ce nu pot fi văzute şi uneori pot lua decizii complet ilogice şi fără sens pentru ceilalţi membri ai familiei, care sunt Ghirga-şiţi în inimile lor (1 ‘Corinteni’ 2:12-16): ‘Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu / Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti / Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte / Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni / Căci cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El? Noi însă avem gândul lui Hristos’. Acest fragment arată că ne-Ghirgaşiţii nu se bazează pe înţelepciunea omenească, preferând  depindă de vocea Duhului Sfânt. Dumnezeu preferă  nu vorbească Ghirga-şiţilor, deoarece ei îşi urmează propria voinţă, bazată pe ceea ce pricepe mintea lor naturală. Dacă preferaţi  vă bazaţi pe Sfântul Duh în loc de propria minte naturală, acţionaţi conform lui Hristos şi veţi fi capabili să percepeţi lucruri pe care alţii nu pot: veţi percepe pericolele reale, ceea ce alţii nu pot; veţi începe să vedeţi uşile spirituale - pe care alţii nu le văd - şi nimeni nu va avea autoritatea să vă ‘judece’. Cu alte cuvinte, atunci când începeţi  operaţi cu Sfântul Duh sunteţi deasupra criticilor oricui, aşa că nu vă faceţi griji despre ce zic alţii de voi; nu vă faceţi griji despre ceea ce zice familia voastră. Faceţi ceea ce Dumnezeu v-a chemat să faceţi: atât timp cât sunteţi siguri că îndepliniţi voia Domnului, doar ascultaţi-L şi lăsaţi fleacurile. Ghirga-şiţii îşi trăiesc vieţile bazându-se mai ales pe percepţiile minţilor lor, subminând vocea Sfântului Duh, însă Dumnezeu dă sfaturi pentru a-I auzi vocea (‘Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov’ 3:13-18): ‘Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii / Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului / Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică / Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău / Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică / Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea’. O persoană blândă este cea uşor de condus de către alta; persoanele blânde acţionează în înţelepciunea Domnului, căci începutul este ‘teama de Dumnezeu’ (‘Pildele lui Solomon’ 9:10) iar ‘frica de Domn’ este îngrijorarea constantă în inima cuiva de a-L mulţumi pe Dumnezeu şi de a face ceea ce îi este plăcut Lui. ‘Teama de om’ e cea care mulţumeşte oamenii, chiar dacă-L nemulţumeşte pe Dumnezeu. ‘Frica de om’ e teama de ceea ce gândeşte omul. ‘Frica de Dumnezeu’ e teama de ceea ce gândeşte Domnul. Vă concentraţi pe ceea ce poate percepe şi analiza mintea voastră? Dacă da, atunci nu puteţi auzi vocea Domnului. Sunteţi dispuşi  treceţi peste oricine pentru a ajunge ‘sus’? Sunteţi în mod constant în căutarea ‘numărului 1’? Deciziile le fundamentaţi pe ce beneficii aveţi personal - ori împreună cu familia - în loc să vă bazaţi pe ce va glorifica Dumnezeu pe Pământ? Dacă acesta e cazul, atunci nu-L veţi auzi pe Dumnezeu. Având în vedere că partea predominantă a sufletului o formează emoţiile, deciziile din suflet tind a fi mult influenţate de emoţii; unii aleg adunările la care participă deoarece bunii lor prieteni sunt acolo, nu fiindcă Dumnezeu este acolo. Unii aleg persoana cu care se cunună deoarece ‘îi fac să se simtă atât de bine’: judecăţile din suflet tind voit  ignore semnele de avertizare - şoaptele tăcute - pe care le dă Duhul Sfânt, alegând să fie stârniţi de emoţii, pentru că mintea le poate vedea şi aşa iau decizii. Sfântul Duh ne vrea fără a judeca: la aprozar pot fi alese fructele proaspete - judecând care ar fi mai delicioase, ceea ce e în regulă - însă nu la fel e cu lucrurile lui Dumnezeu; cu alte cuvinte, dintre lucrurile lui Dumnezeu nu se aleg cele plăcute, ignorându-le pe cele neplăcute. Multor credincioşi le place  creadă că Dumnezeu este milostiv şi iubitor. Dumnezeu e drept şi sfânt, având oroare de nelegiuri, în cele din urmă El putându-se opri în a mai vorbi celor care îşi irosesc viaţa. În esenţă, scăderea standardelor de judecată e o ‘artă’: ipocriţii sunt cei care îşi schimbă des standardele de judecată, în scopul de a nu alunga pe cei iubiţi de sufletele lor (mulţi sunt ipocriţi cu ei înşişi, frecvent judecându-se cu un standard mai îngăduitor decât cel aplicat altora). Adevăraţii ‘făcători de pace’ sunt cei ale căror opere de justiţie şi dreptate fac oamenii din jur  se adapteze la voinţa lui Dumnezeu; acolo unde judecăţile lui Dumnezeu sunt respinse, nu va fi niciodată pace adevărată. Vocea Domnului nu se bazează pe raţiune sau pe simţul sufletului, ca la Ghirga-şiţi. Câteodată, Dumnezeu vorbeşte prin oameni, ceea ce are sens: El se manifestă prin noi, aşa cum a făcut-o cândva prin Iisus”.
Gherghe-seii (adică Ghirga-şiţii) derulau o importantă industrie locală cu porci, ceea ce e o ilustrare perfectă a spiritului lor: Ghirga-şiţii aveau locuinţe de lut (adică din chirpici) iar porcilor le place să se tăvălească în noroi; în mod constant, Ghirga-şiţii s-au concentrat pe lucrurile pământeşti şi în mod similar porcii permanent sunt cu boturile în pământ, căutând ceva de mâncare (se aude că e fizic imposibil ca porcii să se uite în sus la cer, ceea ce are sens în legătură cu spiritul Ghirga-şiţilor, care îi îndepărtează pe oameni de concentrarea pe lucrurile cereşti, îndemnându-i spre natură, spre lucrurile de jos). Când spiritul Ghirga-şit a trecut de la om în porci, aceia s-au aruncat în apă; la fel ca porcii, oamenii de tip Ghirga-şit sunt ‘alergători violenţi’: de obicei iau decizii impulsive, bazate pe o viziune pe termen scurt, complet axată pe pământ. Porcii cu spiritul Ghirga-şit s-au înecat, ceea ce Biblia anunţă (‘Facerea’ / ‘Geneza’ 9:4, ‘Leviticul’ 17:13, ‘Faptele Sfinţilor Apostoli’ 15:20) că e o urâciune, deoarece au murit cu sânge în interiorul lor. De ce este o urâciune în faţa lui Dumnezeu? Pentru că viaţa trupului este în sânge (‘Leviticul’ 17:11); cu alte cuvinte, sângele reprezintă viaţa sufletului şi înseamnă că un animal înecat - mort fără vărsare de sânge - nu şi-a descărcat viaţa. Iisus vărsându-şi sângele a revărsat existenţa sufletului Lui şi Dumnezeu îi cheamă pe toţi  facă la fel, pentru binele altora. Ghirga-şiţii sunt egoişti: cei mai apropiaţi lor sunt ei înşişi şi membrii familiilor lor. Atribuind mare importanţă vieţii trecătoare, Ghirga-şiţii nu doresc să se sacrifice, fiindcă nu cred în ce a scris ‘Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel’ 15:42-50: ‘Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune / Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere / Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc / Precum şi este scris: Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă / Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc / Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer / Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti / Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc / Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea’. Este de observat cum Pavel a folosit ‘pământesc’, cu trimitere implicită la Ghirga-şiţi. Dumnezeu detestă egocentrismul, natura Safiind altruistă. ‘Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel’ 5:1-11 scrie: ‘Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă  nefăcută de mână, veşnică, în ceruri / Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer / Dacă totuşi vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi / Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă / Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului / Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul / Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere / Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul / De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui / Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău / Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre’. Este de remarcat că Ghirga-şiţii nu umblau cu credinţă, ci prin orientare, acţionând numai asupra a ceea ce mintea lor pricepea. Oamenii ‘gem’ după eternitatea Domnului; Ghirga-şiţii nu ‘gem’, ei ‘grohăie’: sunt lacomi ca porcii, mormăind toate zilele şi devorând totul aflat la vedere, însă pe măsură ce o fac sunt tot mai înfometaţi şi nemulţumiţi. În ‘Numerii’ 11:4-6, cei posedaţi de spiritele Ghirga-şiţilor au cerut Domnului: ‘Străinii, dintre ei, începură să-şi arate poftele şi şedeau cu ei şi fiii lui Israel şi plângeau, zicând: Cine ne va hrăni cu carne? / Căci ne aducem aminte de peştele, pe care-l mâncam în Egipt în dar, de castraveţi şi de pepeni, de ceapă, de praz şi de usturoi / Acum însă sufletul nostru tânjeşte; nimic nu mai este înaintea ochilor noştri decât numai mana’. Este de remarcat că Evreii erau nostalgici după ce au mâncat în Egipt şi dispreţuiau mana căzută din cer, la fel ca Ghirga-şiţii faţă de lucrurile Sfântului Duh. Din cauza concentrării lor pe cele lumeşti, Ghirga-şiţii sunt dependenţi de muncă şi par că niciodată nu se relaxează. Îndrăznesc  afirm că de exemplu insomnia este o stare provocată de prezenţa spiritului Ghirga-şit. Din nefericire pentru ei, Ghirga-şiţii - în general - nu ajung  se bucure de bunurile pentru care lucrează atât de mult şi atât de greu. ‘Sfânta Evanghelie după Luca’ 12:13-21 a scris: ‘Zis-a Lui cineva din mulţime: Învăţătorule, zi fratelui meu  împartă cu mine moştenirea / Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi? / Şi a zis către ei: Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale / Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina / Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? / Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele / Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te / Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? / Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu’. Este interesant în fragment că începe cu cineva moştenind ceva vremelnic. Pentru Ghirga-şiţi, lumea este moştenirea. Chiar dacă Ghirga-şiţii cred într-o moştenire veşnică, ei trăiesc ca şi cum n-ar exista: în loc de gemut pentru moştenirea eternă, ei grohăie după moşteniri temporare. Ghirga-şitul preferă să-şi ancoreze viziunea de pământ deoarece îi e teamă că ridicarea viziunii sale presupune un preţ. Despre Ghirga-şiţi sunt multe de spus, inclusiv că le e mare frică de moarte. Spiritul Ghirga-şit este legat de boli, ca deficitul de atenţie sau cancerul. Cuvântul profetic al lui Dumnezeu este contrar spiritului Ghirga-şit în interiorul bisericii, aşa după cum e scris în ‘Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel’ 3:1-5: ‘Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu / Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ / Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu / Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă / Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli’. Un teribil - dar foarte frecvent - exemplu de ‘metodă Ghirga-şită’ în cadrul bisericii este programul obişnuit al serviciului regulat (cu cântece de laudă, de adoraţie, de dar profetic, anunţuri, predică, etc.): Ghirga-şiţii subliniază că Domnul este ‘Dumnezeul ordinii’, justificându-şi mereu încăpăţânarea, în ciuda a ceea e scris în ‘Sfânta Evanghelie după Marcu’ 7:7 despre ce a anunţat Domnul: ‘Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti’. Procedurile Ghirga-şiţilor au reuşit  se infiltreze în biserică şi aduc presiune inutilă prin rigoarea lor. În ‘Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul’ 3:4-5 esteconfruntarea lui Dumnezeu cu biserica Ghirga-şiţilor din Sardis (capitala Lidiei), El vorbind de câţiva credincioşi care nu şi-au întinat hainele şi vor  umbla îmbrăcaţi în alb, aceia fiind nemulţumiţii de Ghirga-şiţii legaţi pământean, ei căutând saltul cuantic spre lumină. Grecul ‘ethnos’ pentru ‘etnie’ e derivat din ‘ethos’, însemnând ‘tradiţie’: naţiunea / etnia Ghirga-şită s-a format din fermii apărători ai vechilor tradiţii, Ghirga-şiţii stabilind o doctrină structurală transmiţând asemenea învăţături - peste generaţii - însă cu timpul s-au putut distinge 2 părţi, una formată din Ghirga-şiţi şi una din profeţii Domnului”.
Firea demonică Ghirga - studiată de teologul citat anterior dar descrisă şi de mulţi alţii - poate fi coroborată cu ascendenţa acelor Ghirga-şiţi / Gherghe-sei din N Galileii / Înălţimile Golan în îngerii “căzuţi” Grigori (indicaţi în exact acelaşi areal): renegaţi de Dumnezeu - deoarece au fost rebeli - aceia însă nu au fost demonizaţi, ci iertaţi de El (dar nu şi de unii fundamentalişti - propagandiştii unor repere ancorate în absurd - răsfrângerea fiind atât asupra îngerilor, cât şi asupra exorcizaţilor). În mod tradiţional, se consideră că indiciile posesiunii demonice pot fi - printre altele - vorbirea unei limbi necunoscute sau înţelegerea ei, dezvăluirea unor lucruri aflate la mare distanţă sau ascunse, puteri fizice anormale (ţinând seama de vârsta sau condiţia persoanei respective), etc.; tipologia biblică a posesiunii demonice cuprinde: rezistenţă puternică împotriva oricăror influenţe divine, forţă fizică surprinzătoare, tulburări în funcţiile organice, rănirea propriei persoane, purtare agresivă şi neliniştită - chiar furioasă - putere de percepţie ieşită din comun, cunoştinţe supranaturale, vorbirea altcuiva prin intermediul posedatului, fenomene extraordinare la plecarea demonului (ca strigăte, căderi la pământ) şi epuizare dar vindecare perfectă după izgonire. Practicile de exorcizare există nu numai la creştini, ci şi la hinduşi, musulmani, ş.a., posesiunea nefiind legată de vina persoanelor (după cum au fost cazuri de sfinţi, posedaţi temporar); de altfel Iisus, în “Evanghelia după Ioan” - 12:31 şi 14:30 - l-a descris pe adversarul Satana drept “stăpânitorul acestei lumi” (Iisus împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt - grupaţi în Sfânta Treime - stăpânindCerul). În timp, Gherga într-adevăr a fost printre stăpânii unor părţi din această lume, pământească. Îmbinarea cercului şi pătratului a dat Arcul de Triumf; biserica bizantină (prima organizare creştină imperială din lume) a impus stilul arhitectural prin includerea cupolei rotunde peste structura rectangulară a lăcaşului religios, fundamentaliştii creştini - extremişti religioşi - însă dorind mai mult, ca simbolul cerului / cercul  cuprindă simbolul pământului / pătratul. Probabil că în continuare sunt dificil de văzut câte cercuri există:
În “Dicţionar de simboluri”, Francezii Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant au scris: “Indiferent de religie, avântul - adică ieşirea din trup - se făcea prin coroana capului, conform unui simbolism legat de dom. Acea construcţie reprezenta pretutindeni bolta cerească (cupola cel mai adesea se sprijinea pe 4 stâlpi sau pe o construcţie cu baza pătrată, cerul acoperind şi pământul sprijinind, de aceea cerul fiind rotund iar pământul pătrat). Arbaletrierii ce se unesc în vârful domului sunt identici cu arcele iurtei Siberiene, reprezentată prin concentrarea puterilor psihice la sursa lor, figurată prin orificiul central, poarta soarelui (figurând ca razele soarelui învăluind lumea); la poarta din vârf se ajungea prin Axa Lumii (la modul figurat sau nu): în Asia Centrală era fumul ce se ridica din vatra centrală spre cer, în Siberia era trunchiul de lemn depăşind cortul (aşa e şi tija umbrelei). Orificiul central - asimilat uneori Stelei Polare - era prin esenţă Soarele, ochiul lumii”. Imperiul Bizantin a fost propagatorul oficial al începutului creştin în lume, în Europa - după Latini şi Slavi / vecinii bizantinilor - ultimii care au preluat religia respectivă fiind Germanicii (un rol important în transmitere având Vikingii din garda imperială bizantină, la sfârşitul mileniului I); fiind cea mai recentă preluare, a păstrat lingvistic încă sursa sa, prin rădăcina denumirii “Kirke” pentru biserică, ca reproducând în ea întâlnirea Cerului cu Pământul - Ghirghe - şi pe primii creştini: Gherga. “Demonicii” Ghirga n-au influenţat doar onomastic, ci şi - foarte concret - organizarea structural religioasă (creştinii împrumutând multe din anterioarele ritualuri Gherga). Biserica Ortodoxă Română marchează în a 23-a duminică după Rusalii “Vindecarea demonizatului din Ținutul Gherghesenilor”, în 2013 patriarhul - originar din județul Timiș / Banat - enunțând despre aceasta: “În Sfânta Evanghelie vedem că bărbatul chinuit de demon din cetatea Gherghesenilor căuta singuratatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viața lui era un chin, deși era viu, totuși el trăia printre cei morți, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual și din punct de vedere social. Din această atitudine a omului demonizat vedem că păcatul, înțeles ca lucrare a demonilor în viața oamenilor, înstrăinează pe oameni de Dumnezeu, de semeni și de ei înșiși. Dumnezeu a făcut omul după chipul Său, adică persoana chemată la comuniune de iubire și viață veșnică cu Persoanele Sfintei Treimi. Creat după chipul lui Dumnezeu Cel iubitor şi nemuritor, omul era chemat  devină nemuritor dacă iubește pe Dumnezeu - Izvorul și Dăruitorul vieții veșnice. Dar, fiind ispitit de Satan care luase forma șarpelui, omul a voit  fie ca Dumnezeu, despărțit de Dumnezeu, prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Când, prin neascultare, omul a încălcat porunca lui Dumnezeu, el a căzut din starea de iubire față de Dumnezeu și a slăbit legătura de viață veșnică sau comuniunea cu Dumnezeu. Dacă ascultarea omului față de Dumnezeu era viața, neascultarea lui a devenit moarte. Dupa săvârșirea păcatului, Adam și Eva se ascund dinaintea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, păcatul înstrăinează și însingurează pe om de prezența lui Dumnezeu și îl impiedică sa guste din Arborele Vieții, adică să trăiască din prezența lui Dumnezeu - Dătătorul de viață. Sfânta Scriptură ne arată că înainte de a păcătui omul era apropiat de Dumnezeu, iar după ce a păcătuit, el s-a îndepărtat și s-a ascuns de Dumnezeu. Înainte de a păcătui, omul avea harul lui Dumnezeu prezent în cugetul și în inima sa, precum și în jurul său, fiind îmbrăcat în lumina harului ca într-un veșmânt luminos, așa cum se vede în iconografia ortodoxă autentică. Când însă, prin neascultare, sufletul omului s-a golit de lumina harului divin, atunci s-a dezbrăcat și trupul lui de lumina harului. De aceea, Adam a văzut că este gol la trup, adică trăiește mai mult trupește decât duhovnicește. După ce prin păcat a rupt armonia cu Dumnezeu Creatorul lui, omul pierde și armonia cu creaturile, cu semenii și cu natura înconjurătoare. Fiindcă omul uită de Dumnezeu și nu-L mai iubește, Dumnezeu devine exterior omului, devine un străin de care omul se teme și se ascunde. Păcatul este începutul înstrăinării omului de Dumnezeu și de calea care duce la viața veșnică. Înstrăinarea pe care o aduce păcatul este însingurare, închidere egoistă în sine, iubire de sine mai mult decât dăruire de sine altora. Înstrăinarea aceasta este și o sărăcire și o răcire a relațiilor spirituale cu Dumnezeu și cu semenii. Rugăciunea unifică interiorul spiritual al omului, pe când vidul însingurării spirituale îl face  se lipească de realitățile vizibile, limitate și trecătoare, ca de ultima și singura realitate. Pentru a-l vindeca pe omde înstrăinare, adică de îndepărtarea de Dumnezeu care duce la moarte, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu Se face om. Fiul lui Dumnezeu Se face trup, pentru  ca omul  devină purtător de Duhul, să primească Duhul înfierii - învață Sfinții Părinți ai Bisericii. Sfinții Apostoli mai întâi au pus în lumină adevărul ca prin Întruparea Sa ca om, Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, vine să ne apropie de Dumnezeu-Tatăl, în Duhul Sfânt, pentru ca omul să nu se mai înstrăineze de Dumnezeu - Izvorul vieții și al fericirii veșnice. Rostul Întrupării lui Hristos din Fecioara Maria este locuirea lui Dumnezeu în oameni și a oamenilor în Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu cel nevăzut, necuprins și veșnic Se face om văzut, cuprins în trup și muritor, pentru ca omul să se facă părtaș la viața lui Dumnezeu Cel nevăzut, necuprins și nemuritor, adică părtaș al vieții veșnice în toată plinătatea ei. Dar într-un înțeles și mai adânc, prin Întruparea și Nașterea Sa ca Om, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu împlinește dorința și planul lui Dumnezeu-Tatăl de înfiere a oamenilor în Dumnezeu-Fiul, prin lucrarea harului Sfântului Duh. Înfierea oamenilor în Dumnezeu se face în Biserică prin harul Sfântului Botez în numele Sfintei Treimi, deoarece Sfânta Treime a lucrat taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om și, de asemenea, Sfânta Treime S-a arătat la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos la Iordan. Botezul este taina înfierii oamenilor prin harul Sfântului Duh. Așadar, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca pe oameni să-i facă fii ai lui Dumnezeu după har, prin sălășuirea harului Duhului Sfânt în cei care cred în Hristos Fiul lui Dumnezeu și cheamă în rugăciune pe Dumnezeu din ceruri numindu-L Tatăl nostru. Deci, prin harul înfierii pe care ni l-a adus Hristos prin venirea Sa în lume, noi nu mai suntem străini de Dumnezeu, ci fii după har ai Tatălui ceresc, frați ai lui Hristos, templu al Sfântului Duh în care locuiește Dumnezeu. Taina întrupării lui Hristos este începutul vindecării de înstrăinare și ea cheamă pe oameni la săvârșirea faptelor bune prin care ei să arate că sunt fii iubiți, după har, ai Tatălui ceresc, frați în Hristos și locaș al Sfântului Duh. Înstrăinarea de Dumnezeu se vindecă atunci când intensificăm convorbirea și comuniunea cu El prin rugăciune și prin fapte bune. De aceea, trebuie  ne rugăm dimineața și seara, dar și înainte și după începerea unei activități. În popor se spune: ‘Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu’. Trebuie  ne rugăm înainte și după micul dejun, prânz și cină. Trebuie  ne rugăm în vreme de bucurie și în vreme de necaz. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El și să-i cerem ajutorul în toate împrejurările vieții. Crearea omului după chipul Dumnezeului Celui Veșnic presupune o relație dintre chip și Arhetip, o relație permanentă a comuniunii care găsește în rugăciune forma sa cea mai firească și necesară. Rugăciunea înseamnă întoarcerea chipului către Arhetipul său, în timp ce păcatul înseamnă înstrăinarea de Arhetip. Creat după chipul Dumnezeului Celui Veșnic și Personal, omul, deși limitat, este chemat să participe la viața dumnezeiască veșnică și la bogăția Sa nesfârșită de frumusețe și iubire. Cultul divin este, de altfel, o expresie și o preamărire a legăturii vii a omului creat cu Dumnezeul său Cel Veșnic. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ‘atunci când omul încetează să se roage, începe să păcătuiască’. Totuși rugăciunile noastre sunt mai tari când ne rugăm nu numai acasă, ci împreună cu Biserica. Rugăciunea în biserică, împreună cu preotul și cu toți credincioșii, este și o întărire în credință și în iubire frățească. Întrucât Biserica este ‘casa lui Dumnezeu’, când participăm la slujbele Bisericii, simțim cel mai mult că suntem fii ai Tatălui ceresc, frați în Hristos și templu al Sfântului Duh, și chemați a fi părtași la comuniunea și slava veșnică a lui Dumnezeu. Trebuie  iubim Biserica și să nu ne înstrăinăm de ea niciodată. Chiar și cei care merg în străinătate trebuie  caute unde se află o biserică ortodoxă românească sau, dacă nu este românească, să meargă la o biserică ortodoxă soră de alt neam (greacă, rusă, bulgară, ș.a). Înstrăinarea de Biserică și de viața creștină ortodoxă devine adesea și înstrăinare de propria familie, prin trecerea la alte credințe. De asemenea, divorțul între soț și soție, abandonarea părinților în vârstă de către fiii sau fiicele lor sunt forme dureroase ale înstrăinării de familie și a oamenilor de ei înșiși, cu urmări negative pentru întreaga societate. Vedem așadar că înstrăinarea aduce însingurare și suferință, pe când rugăciunea multă și comuniunea de iubire arătată în fapte bune aduc viață și bucurie. Înaintașii noștri au avut conștiința responsabilității pentru păstrarea dreptei credințe, ca bază a dobândirii mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu pentru eternitate, prin Biserică, deoarece numai în Biserică poate fi trăită adevărata comuniune a omului cu Dumnezeu. Societatea de astăzi este preponderent individualistă, narcisistă și autosuficientă. Sufletul omului contemporan afectat de secularizare, prin respingerea tainei Bisericii, a început  fie asaltat de învățăturile greșite ale unor secte și erezii, dar și de o religiozitate difuză sau sincretistă. Vidul spiritual este umplut, din nefericire, de o ‘parareligie’, ce imită religia, fără a face însă referire la Dumnezeu. O înnoire spirituală profundă și autentică este singurul răspuns credibil la criza spirituală pe care o trăim. Doar sfințenia poate  se opună sau să răspundă acestor provocări. Este vorba de o schimbare dificilă, în noi înșine, în care trebuie să distingem între ceea ce este esențial și profund și ceea ce este secundar și superficial; între ceea ce este autentic și ceea ce este artificial în viața noastră personală și în viața comunităților noastre. În timp ce păcatul înseamnă alienarea naturii umane, sfințenia constituie adevărata sa chemare. Adică trebuie  redescoperim vocația și idealul îndumnezeirii omului, sau asemănarea lui cu Dumnezeu. Ființa umană se îndumnezeiește prin har, în măsura în care participă la viața și sfințenia Dumnezeului Celui Viu și Sfânt. Paradoxul omului este acela că deși este păcătos, el este totuși chemat să devină sfânt. De aceea, întoarcerea la Dumnezeu și iertarea sunt acte de înnoire spirituală și de umanizare. Potrivit Revelației divine, umanizarea lui Dumnezeu în Hristos are ca scop îndumnezeirea omului, creat după chipul comuniunii divine Treimice. ‘Dumnezeu S-a făcut pe Sine Om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu’, spun Sfinții Părinți ai Bisericii. Ne rugăm lui Dumnezeu  ne ajute să înțelegem că adevărata fericire este legătura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, prin ascultarea cuvântului Său și împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin”.